Crestinul trebuie sa faca politica


“Trebuie sa tinem Biblia intr-o mana si ziarul in cealalta”.  Barth referitor la politica. In 1935 el a jucat un rol important in respingerea Crestinilor Germani  (amestec de crestini protestanti si nazisti). Deoarece nu agrea aripa Catolicilor care a facut pact cu Hitler si respingand aripa protestanta, i-a ramas varianta infiintarii aripei Biserica Marturisitoare. Aici  nascandu-se Declaratia teologica Barmen (respinge in totalitate idea ca crestini datoreaza loialitate celui care il contrazice pe Hristos).

                                                                                                                 Jonathan Hill

 

Advertisements

Martirajul Brancovenilor


Act Sinodal Comemorativ la împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni

Act Sinodal Comemorativ al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

Preaiubitului cler, cuviosului cin monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Istoria l-a înscris pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în rândul marilor domnitori ai neamului nostru, iar Biserica l-a trecut în rândurile sfinţilor martiri, apărători ai credinţei creştine şi ctitori de locaşuri sfinte, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi de sfetnicul Ianache (Văcărescu), aceştia fiind canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 20 iunie 1992, cu data de pomenire în 16 august, şi proclamați solemn ca sfinţi prin Tomosul Sinodal de Canonizare, citit în data de 15 august 1992, în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, ctitorie brâncovenească în care se află mormântul domnitorului.

Pentru evocarea moştenirii spirituale şi culturale brâncoveneşti şi evidenţierea modelului Sfinţilor Brâncoveni de iubire jertfelnică şi statornică faţă de Biserică şi de poporul român, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 29 octombrie 2012, a proclamat anul 2014 ca fiind „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, deoarece se împlinesc 300 de ani (15 august 1714-15 august 2014) de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni.

Format într-un mediu cărturăresc şi având conştiinţa unităţii de neam, Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un domnitor învăţat şi un promotor al educaţiei şi al culturii. El a reorganizat Academia Domnească (1694) din Mănăstirea Sfântul Sava, precursoare a Universităţii din Bucureşti (1864), şi, tot prin grija sa, au fost organizate şcoli cu predare în limbile română şi slavonă, în incinta Mănăstirilor Sfântul Gheorghe Vechi şi Colţea din Bucureşti, precum şi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus din Ţara Făgăraşului. Promotor al culturii, el s-a îngrijit ca, în unele mănăstiri, mai ales în ctitoriile sale, să fie organizate biblioteci, care au devenit renumite şi datorită cărţilor provenite din marile centre culturale ale Europei apusene.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a încurajat şi a sprijinit tipărirea lucrărilor de cultură teologică şi laică. Domnia lui a început cu apariţia Bibliei de la Bucureşti, în anul 1688, iar apoi, pentru a continua lucrarea de promovare a limbii şi culturii creştine româneşti, el a încredinţat coordonarea tipografiei domneşti din Bucureşti monahului georgian Antim, viitorul mitropolit Antim Ivireanul al Ţării Româneşti (1708-1716). Astfel, prin dezvoltarea culturală intensă în diferite direcţii, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ în sud-estul Europei, iar domnitorul Ţării Româneşti un susţinător al culturii în întreg spaţiul românesc.

Iubitor de Hristos şi de Biserică, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de mănăstiri şi biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi. În acest sens, sunt emblematice Mănăstirea Hurezi din Ţara Românească şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus din Transilvania. De asemenea, amintim Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti şi Biserica Sfântul Gheorghe de la Mogoşoaia, precum şi bisericile sale de la Făgăraș şi Ocna Sibiului, construite pentru a întări Ortodoxia din Transilvania.

Voievodul martir Constantin Brâncoveanu a sprijinit cu multă generozitate întreaga Ortodoxie care se afla sub stăpânirea otomană, şi anume, a tipărit cărţi în limbile română, greacă şi slavonă şi a sprijinit pe creștinii ortodocși din Georgia să aibă propria lor tipografie. Pentru prima dată în istorie a tipărit o carte de cult în limba arabă, „Liturghierul greco-arab” la tipografia de la Mănăstirea Snagov, în anul 1701, cu ajutorul stareţului Antim Ivireanul. A ajutat, financiar şi material, Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Biserica Georgiei, precum şi multe mănăstiri din Muntele Athos, construind sau reparând biserici şi paraclise în cuprinsul acestora. Astfel, el a arătat multă dărnicie, evlavie şi demnitate, rămânând o pildă vie pentru domnitorii creştini şi pentru susţinătorii culturii creştine.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a avut 11 copii (4 fii şi 7 fiice), fiind un părinte harnic, înţelept şi generos care, împreună cu soţia sa, Doamna Maria Brâncoveanu, femeie curajoasă, evlavioasă şi iubitoare de Biserică şi Neam, reprezintă un model demn de urmat pentru familia creştină, pentru educaţia creştină a copiilor, pentru multa statornicie în mărturisirea dreptei credinţe şi promovarea valorilor culturii creştine.

Cinstirea memoriei Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu este o datorie de conştiinţă a întregului popor român. De aceea, şi Guvernul României, prin hotărârea nr. 1167/2013, a declarat anul 2014, ca fiind „Anul Brâncoveanu”. În acest context, mai multe evenimente majore au marcat, anul acesta, caracterul liturgic-misionar al cinstirii memoriei Sfântului Constantin Brâncoveanu:

1.Deshumarea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, în ziua de 13 mai 2014, şi cinstirea lor prin așezarea într-o raclă de argint aurit, după ce, multă vreme, acestea au fost tăinuite, în Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, încă din anul 1720, când au fost aduse aici de Doamna Maria Brâncoveanu;

2.Organizarea, în ziua de 21 mai 2014, a procesiunii-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, de la Catedrala Patriarhală la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou”, ca o reconstituire, după 80 de ani, a procesiunii-comemorare din anul 1934, la împlinirea a 220 de ani de la moartea sa, desfăşurată în prezenţa Regelui, a Patriarhului României şi a unui mare număr de ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi, cu semnificativa deosebire că, în acest an, 2014, Domnitorul a fost cinstit nu printr-un parastas, ci prin venerarea sfintelor sale moaşte, ca Sfânt rugător în Ceruri împreună cu ceilalţi Sfinţi Brâncoveni;

3.Sfințirea noii picturi şi binecuvântarea amplelor lucrări la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, îmbrăcată acum într-un veşmânt nou, pentru a cinsti mai mult prezenţa aici a moaştelor Sfântului Voievod Martir;

4.Coliturghisirea ierarhilor Sfântului nostru Sinod şi a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe surori prezenţi aici, astăzi, 16 august 2014, în însăşi ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni;

5.Continuarea procesiunii-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu la cele mai importante biserici ctitorite de el în Ţara Românească şi în Transilvania, până la sfârşitul acestui An Comemorativ, pentru a întări comuniunea românilor în rugăciune şi demnitate, deoarece de la Sfinţii Martiri Brâncoveni învăţăm nu numai credinţa şi evlavia, ci şi demnitatea de a rămâne creştini mărturisitori până la moarte.

În plan cultural şi academic, au fost organizate  numeroase conferinţe, congrese, simpozioane şi concursuri tematice, atât de către Biserică, în ţară şi străinătate, cât şi de Academia Română şi alte instituţii publice, cu sprijinul autorităţilor de stat centrale şi locale. Pe parcursul acestui An Comemorativ, au fost publicate mai multe studii, monografii, albume şi lucrări ştiinţifice la editurile Patriarhiei Române, la editurile eparhiilor şi la alte edituri.

Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un statornic mărturisitor al credinţei creştine ortodoxe, prin jertfa sa martirică, şi un susţinător al culturii şi al artei româneşti. Profunzimea sintezei brâncoveneşti dintre credinţă şi cultură, dintre valorile artistice din Răsărit şi cele din Apus, s-a dezvoltat creativ într-un stil artistic distinct în istoria civilizaţiei româneşti şi europene, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc.

În toată viaţa şi activitatea sa, Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a urmat modelul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la care a învăţat să păstreze credinţa în Hristos, să construiască biserici şi mănăstiri, să dezvolte opera socială şi culturală creştină în societate, să fie un adevărat conducător de stat, înţelept şi echilibrat, apărând viaţa şi valorile poporului pe care-l conduce.

Comemorarea solemnă a Sfinţilor Martiri Brâncoveni de către Patriarhia Română, cu participarea reprezentanţilor Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului şi Georgiei, pe care Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu le-a preţuit şi le-a ajutat, culminează cu această Sfântă Liturghie săvârşită în duh de comuniune fraternă între Bisericile noastre surori, astăzi, sâmbătă, 16 august 2014, în ziua pomenirii Sfinţilor Brâncoveni. Acest moment sfânt şi solemn ne cheamă să fim mărturisitori ai credinţei creştine, ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, ne îndeamnă să cultivăm într-ajutorarea frăţească şi să fim darnici, având în suflet iubire jertfelnică, smerită şi milostivă.

Exemplul vieţii Sfântului Constantin Brâncoveanu închinată lui Hristos Domnul până la moarte martirică şi rugăciunile înălţate înaintea Tronului Preasfintei Treimi, de către Sfinţii Martiri Brâncoveni, constituie un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viaţa creştină de astăzi.

Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credinţă puternică, dragoste faţă de Biserică şi popor, dar mai ales să învăţăm, din pilda Sfinţilor Martiri Brâncoveni, că iubirea izvorâtă din credinţa în Iisus Hristos Cel Răstignit şi Înviat este mai mare decât teama de moarte, pentru că Hristos Însuşi dăruieşte martirilor cununi cereşti de biruinţă, potrivit făgăduinţei Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii (Apocalipsa 2, 10).

Şi astfel, cu un cuget şi cu o inimă, împreună să preamărim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, şi să zicem: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui” (Psalmul 67, 36). Amin!

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

† D A N I E L

ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,

MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI, LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ŞI

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Grigorie                                                                

Arhiepiscopul Thyatirelor şi Marii Britanii

Patriarhia Ecumenică        

Serafim

Mitropolit de Zimbabwe şi Angola

Patriarhia Alexandriei

Ignatie                                                                 

Mitropolitul Antiohian al Franţei,

al Europei Occidentale şi Meridionale                      

Patriarhia Antiohiei             

Nectarie

Arhiepiscop de Anthidona şi

Epitrop al Patriarhiei Ierusalimului la Constantinopol

Patriarhia Ierusalimului                 

Theodor

Mitropolit de Akhaltsikhe şi Tao-Klardjeti

Patriarhia Georgiei

† Teofan, 

Arhiepiscopul Iaşilor şi

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu, 

Arhiepiscopul Sibiului şi

Mitropolitul Ardealului

† Andrei, 

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

† Irineu, 

Arhiepiscopul Craiovei şi

Mitropolitul Olteniei

† Nicolae, 

Arhiepiscopul Timişoarei şi

Mitropolitul Banatului

† Petru, 

Arhiepiscopul Chişinăului,

Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Iosif, 

Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi

Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Serafim, 

Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi

Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Nifon, 

Mitropolit onorific,

Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie, 

Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen, 

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Irineu, 

Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Varsanufie, 

Arhiepiscopul Râmnicului

† Eftimie, 

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Ciprian, 

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Calinic, 

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian, 

Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei, 

Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae, 

Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi

†Justinian, 

Arhiepiscop onorific,

Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan, 

Arhiepiscop onorific,

Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu, 

Episcopul Huşilor

† Lucian, 

Episcopul Caransebeşului

† Sofronie, 

Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim, 

Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu, 

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction, 

Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie, 

Episcopul Giurgiului

† Sebastian, 

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion, 

Episcopul Tulcii

† Petroniu, 

Episcopul Sălajului

† Gurie, 

Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil, 

Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix

† Siluan, 

Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Mihail                                                                                                       

Episcopul Ortodox Român al            Australiei şi Noii Zeelande

† Siluan,

Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei, 

Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie, 

Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

† Varlaam Ploieşteanul,

Episcop-vicar patriarhal

† Ieronim Sinaitul

Episcop-vicar patriarhal

† Calinic Botoşăneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Vasile Someşeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul, 

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

Antonie de Orhei

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului

† Marc Nemţeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

† Ioan Casian de Vicina,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

† Ignatie Mureşeanul,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugliei

Act Sinodal comemorativ nr. 3/2014, făcut public astăzi, 16 august 2014, în Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, în ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin Ştefan Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache.16.08.2014 | 15:30

Leninismul, un bastard al Primului Război Mondial (eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)


Despre Lenin perioada primului razboi mondial

 

Hecatomba Primului Război Mondial a fost o mană cerească pentru proiectul revoluționar bolșevic. Acum o sută de ani, aflat în exil la izbucnirea carnagiului global, Lenin scria în presa socialistă europeană despre necesitatea luptei împotriva șovinismului și patriotismului burgheziei tuturor națiunilor, fără excepție. Se pronunța cu vehemență împotriva a ceea ce el numea falimentul Internaționalei a II-a și, asemeni Rosei Luxemburg și lui Karl Liebknecht, proclama necesitatea transformării războiului de “brigandaj imperialist” într-un apocalips social. Lenin nu era un pacifist. Pentru el violența făcea parte din codul genetic al iminentei revoluții mondiale. Concomitent, solicita organizarea țărilor într-o singură entitate a Statelor Unite (socialiste) ale Europei, deziderat al internaționalismului marxist. Nu uita nici de țarism, căruia îi cânta prohodul și-l dorea înlocuit cu o republică democratică bazată pe confiscarea proprietății private și pe lupta de clasă (din articolul “Sarcinile social-democrației în timpul războiului european”).

Cu alte cuvinte, liderul bolșevic nu…

View original post 2,113 more words

Jurnalul Annei Frank. Fragmente


Jurnalul Annei Frank. Fragmente

 Autor: Medeea Stan

Familia Annei Frank a stat ascunsă timp de doi ani, de teama deportării în lagăr, într-o clădire din Amsterdamul ocupat de germani. Tânăra scriitoare a consemnat într-un jurnal întâmplările din acea perioadă. Versiunea definitivă a „Jurnalului Annei Frank“ a apărut în 2011, la Editura Humanitas, în colecţia „Memorii. Jurnale. Călătorii“. Manuscrisul se află în Casa Memorială din Amsterdam şi este inclus în Patrimoniul mondial al UNESCO.

Începând cu 12 iunie 1942, ziua în care împlineşte treisprezece ani, Anne Frank începe să scrie într-un jurnal, pe care îl primeşte cadou de la părinţi, despre întâmplările familiei sale din timpul persecuţiilor antisemite, precum şi despre problemele adolescentine. Transferate în lagărul Bergen-Belsen din Germania, Anne şi sora ei au murit, se crede, de tifos cândva în februarie sau martie 1945. Versiunea definitivă a „Jurnalului Annei Frank“ a apărut în 2011, la Editura Humanitas, în colecţia „Memorii. Jurnale. Calatorii“. Traducerea din neerlandeză îi aparţine lui Gheorghe Nicolaescu.

Această carte a fost publicată sub patronajuj Fundaţiei Anne Frank. În calitate de unic supravieţuitor şi unic moştenitor al fiicei sale Anne, Otto H. Frank a înfiinţat fundaţia Anne Frank (AFF) în Basel, Elveţia, în 1963, desemnând-o reprezentantul său legal.

Împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani. Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, „Jurnalul Annei Frank“ a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

Anne Frank s-a născut pe 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main, ca fiică a lui Edith (n. Holländer) şi Otto Frank. Familia Frank, de origine evreiască, mai avea o fată, Margot, născută în 1926. După venirea la putere a lui Hitler şi instaurarea persecuţiilor antisemite, Otto Frank a decis să emigreze împreună cu familia în Ţările de Jos, la Amsterdam, unde avea relaţii de afaceri. Începând cu 12 iunie 1942, jurnalul, pe care l-a numit Kitty, i-a devenit Annei cea mai bună prietenă.


Fragmentele din jurnal surprind viața și dramele evreilor ce se ascundeau de naziști

1942

Pentru cineva ca mine, a ţine un jurnal e o senzaţie foarte stranie. Nu numai că n-am mai scris niciodată, dar cred că mai târziu nici eu, nici altcineva nu va fi interesat de efuziunile unei şcolăriţe de treisprezece ani. Dar de fapt nu asta contează, am chef să scriu şi, mai mult decât atât, să mă destăinui odată ca lumea şi pe de-a-ntregul în privinţa a tot felul de lucruri (20 iunie 1942). (…)

Cum stăteam împreună cu Margot în dormitorul nostru, ea mi-a spus că citaţia era pentru ea, nu pentru tata. M-am speriat iarăşi şi am început să plâng. Margot are şaisprezece ani. Prin urmare ei vor să trimită departe nişte fete aşa de tinere singure? Dar, din fericire, ea n-o să plece, a spus-o chiar mama, şi probabil că şi tata tot la asta se referise când îmi spusese că o să ne ascundem. (8 iulie 1942).

Margot şi cu mine am început să împachetăm strictul necesar în genţile noastre de şcoală. Primul lucru pe care l-am băgat a fost acest caiet cartonat, apoi bigudiuri, batiste, manuale, pieptene, scrisori vechi; gândindu-mă că urmează să ne ascundem, am pus în geantă cele mai absurde lucruri, dar nu regret, pentru că ţin mai mult la amintiri decât la rochii (8 iulie 1942).

Şi-am mers aşa, prin ploaia torenţială tata, mama şi cu mine, fiecare cu câte un ghiozdan şi o sacoşă de piaţă pline ochi cu cele mai diverse lucruri. Muncitorii care mergeau dimineaţa devreme la muncă se uitau după noi cu milă; pe feţele lor se putea citi limpede regretul că nu ne puteau oferi nici un mijloc de transport; steaua galbenă, în stridenţa ei, vorbea de la sine (9 iulie 1942).

Cu pereţii ei goi, cămăruţa noastră ni se păruse până acum destul de austeră. Datorită tatei, care a adus dinainte toată colecţia mea de ilustrate şi fotografii cu staruri de cinema, am putut lua o pensulă şi am dat cu clei pe un perete întreg, transformând camera într-un uriaş tablou. Aşa arată mult mai vesel şi, după ce vine familia Van Daan, o să facem din lemnul aflat în mansardă câteva dulăpioare în perete şi alte fleacuri drăguţe (11 iulie 1942).

Exact acum o lună, toţi erau aşa drăguţi cu mine fiindcă era ziua mea, dar acum simt cum pe zi ce trece mă înstrăinez tot mai mult de mama şi de Margot. Astăzi am muncit din greu şi toată lumea m-a ridicat în slăvi, însă peste cinci minute au început să mă dojenească iarăşi (12 iulie 1942).

Mă apasă mai mult decât pot spune gândul că nu putem să ieşim niciodată şi mi-e foarte teamă că vom fi descoperiţi şi apoi împuşcaţi. Bineînţeles că asta-i o perspectivă nu prea plăcută (28 septembrie 1942, completare).

Ascunzătoarea noastră a devenit abia acum o ascunzătoare în adevăratul sens al cuvântului. Domnul Kugler a considerat că-i mai bine să punem în faţa uşii de la intrare o bibliotecă (fiindcă se fac multe perchiziţii pentru descoperirea bicicletelor ascunse), bineînţeles o bibliotecă turnantă, care se deschide ca o uşă (21 august 1942).

Astăzi îţi voi povesti pe scurt ultimele noutăţi cu carater general din Anexă. Deasupra divanului meu a fost instalată o lampă, astfel încât, atunci când se aud împuşcături, să nu fie nevoie decât să trag de un şnur. Momentan, nu pot să fac asta, fiindcă fereastra noastră stă întredeschisă zi şi noapte. (…) Doamna Van Daan este insuportabilă. Cei de sus mă tot dojenesc pentru că pălăvrăgesc fără încetare. Puţin îmi pasă mie de ce spun ei! Madamei i-a venit altă toană. Acum nu mai vrea să spele cratiţele (21 septembrie 1942).

Ţi se întâmplă lucruri ciudate când trebuie să te ascunzi! Închipuie-ţi că, neavând cadă, trebuie să ne spălăm într-un lighean şi, fiindcă numai în birou (când folosesc acest cuvânt mă refer mereu la tot etajul de jos) este apă caldă, profităm toţi şapte, pe rând, de acest avantaj. Dar pentru că suntem aşa de diferiţi şi pentru că nivelul pudiponderiei este mai ridicat la unii decât la alţii, fiecare membru al familiei şi-a ales propriul loc de îmbăiere. (…) Tata se spală în biroul privat, mama în bucătărie, în spatele unui paravan de sobă, iar eu şi Margot am ales biroul din faţă ca loc de bălăceală (29 septembrie 1942).

Astăzi n-am decât veşti sumbre şi deprimante. Numeroşii noştri cunoscuţi evrei sunt arestaţi în grupuri. Gestapoul nu se poartă câtuşi de puţin blând cu aceşti oameni. Sunt transportaţi în vagoane de vite la Westerbork, marele lagăr pentru evrei din Drenthe (n. r. – provincie neerlandeză) (9 octombrie 1942).

Nu ştim prea bine ce atitudine să adoptăm. Până acum n-au ajuns la noi prea multe veşti despre evrei şi am preferat să ne păstrăm pe cât posibil buna dispoziţie. (…) Indiferent ce fac, n-am cum să nu mă gândesc la ceilalţi, la cei care au plecat. Şi dacă ceva mă face să râd, mă opresc numaidecât îngrozită şi-mi zic în sinea mea că este o ruşine să fiu aşa de veselă. Dar oare trebuie să plâng toată ziua? Nu, nu pot, iar mâhnirea asta o să treacă şi ea (20 noiembrie 1942).

1943

Hrana noastră este mizerabilă. Mic dejun cu pâine uscată şi surogat de cafea. Masa de seară, de paisprezece zile: spanac cu salată. Cartofi de douăzeci de centimetri lungime, cu gust dulceag şi putred. Cine vrea să slăbească să vină să stea în Anexă! Cei de sus se văicăresc de mama focului, noi n-o luăm aşa în tragic (27 aprilie 1943).

În fiecare zi iau pastile cu valeriană împotriva fricii şi a depresiei, dar asta nu mă fereşte de o dispoziţie şi mai jalnică ziua următoare. Un hohot de râs pe cinste ar ajuta mai mult decât zece pastile cu valeriană, dar noi aproape că am uitat să râdem. Uneori mi-e teamă să nu-mi înţepenească faţa şi să-mi apară cute în jurul gurii de-atâta seriozitate. Nici pentru ceilalţi lucrurile nu stau mai bine; toţi au presimţiri negre, temându-se de marea teroare care se cheamă iarnă (16 septembrie 1943).

Crede-mă, când stai închis un an şi jumătate, se poate întâmpla ca în anumite zile să-ţi fie de ajuns. Şi asta dincolo de orice îndreptăţire sau recunoştinţă; sentimentele nu pot fi alungate. Să merg cu bicicleta, să dansez, să fluier, să văd lumea, să mă simt tânără, să ştiu că sunt liberă – iată de ce mi-e dor. Şi totuşi nu trebuie s-o arăt, căci, închipuie-ţi, dacă toţi opt am începe să ne plângem sau să afişăm nişte feţe nemulţumite, unde ar duce asta? (24 decembrie 1943).

1944

După părerea mea, ce spune mama nu stă-n picioare, căci ce poţi face atunci când treci chiar tu printr-o nenorocire? Eşti pierdut. Eu cred că, dimpotrivă, în orice necaz este şi o urmă de frumos. Dacă ai ochi pentru ea, descoperi din ce în ce mai multă bucurie şi-ţi regăseşti echilibrul. Iar cine-i fericit îi va face şi pe alţii fericiţi. Cine are curaj şi încredere nu se va lăsa pradă nenorocirii (7 martie 1944).

Dar acum, serios, la vreo zece ani după război, cu siguranţă că oamenilor o să li se pară amuzant când li se va povesti despre noi, nişte evrei, cum am trăit, cum am mâncat şi am discutat aici (29 martie 1944)

Ştii încă de mult că dorinţa mea cea mai scumpă este să ajung într-o bună zi jurnalistă şi mai târziu o scriitoare celebră. Dacă voi putea să-mi realizez vreodată gândurile astea de mărire (sau nebunie!) rămâne de văzut, însă până-n prezent nu duc lipsă de subiecte. În orice caz, după război vreau să public o carte intitulată „Anexa“, jurnalul îmi va putea servi ca bază (11 mai 1944).

m auzit că antisemitismul s-a răspândit şi în cercuri care mai înainte nu s-ar fi gândit la aşa ceva. Asta ne-a tulburat adânc, foarte adânc pe toţi opt. Cauza acestei uri faţă de evrei este de înţeles, poate e chiar umană, dar nu e îndreptăţită (22 mai 1944).

Una dintre numeroasele întrebări care nu-mi dau pace este de ce mai demult , dar adesea şi în prezent, femeia a ocupat un loc mult mai puţin important în societate decât bărbatul. Toată lumea poate spune că este nedrept, însă asta nu mă mulţumeşte. Aş vrea aşa de mult să aflu cauza acestei nedreptăţi! (13 iunie 1944).

Nu e vorba de frica de Dumnezeu, ci de înalta preţuire a onoarei şi conştiinţei proprii. Ce frumoşi şi buni ar fi toţi oamenii dacă, în fiecare seară, înainte de culcare, şi-ar rememora întâmplările zilei şi apoi ar analiza cu atenţie ce a fost bun şi ce a fost rău în ce-au făcut (6 iulie 1944).

Mi-e teamă că toţi cei care mă cunosc aşa cum sunt vor descoperi mereu că am o altă latură, mai frumoasă şi mai bună. Mi-e teamă că vor râde de mine, crezându-mă ridiculă, sentimentală, şi nu mă vor lua în serios (1 august 1944)

 Sursa: www.adevarul.ro  Copyright Editura Humanitas, „Jurnalul Annei Frank“, din colecţia „Memorii. Jurnale. Călătorii~

Kurzii din Romania viseaza la independenta: Suntem 42 de milioane Interviu


In timp ce insurgentii islamisti din Irak aproape bat la portile Bagdadului, kurzii din Romania se uita cu bucurie la ce se intampla in partea de nord, unde poporul lor e foarte aproape sa obtina primul stat kurd.

Sunt multi kurzi si in Romania, asa cum sunt multi in Europa sau foarte multi la Istanbul, unde sunt in jur 5 milioane. Delawer Kerim, fiu al unui fost deputat kurd pe vremea lui Saddam Hussein, si Hidir Koci, om de afaceri venit de 20 de ani in Romania din Turcia, au povestit, intr-un interviu pentru Ziare.com, perspectiva lor kurda asupra evenimentelor din Orient.

“Suntem cel mai mare popor din lume care nu are un stat propriu”, spune Delawer Kerim.

Cati kurzi sunteti in Romania si cati kurzi sunteti in lume?

Delawar Kerim: Nu poti sa dai un raspuns corect si exact. In Romania nu depasim 500 de persoane. In lume ajungem aproape de 42 de milioane. Suntem cel mai mare popor din lume care nu are un stat propriu.

Cum sunteti impartiti in zona Orientului Mijlociu?

Hidir Koci: Noi suferim consecintele pactului Sykes-Pycott din 1916, cand Mesopotamia, printr-o intelegere a marilor puteri, a fost impartita in patru. Cea mai mare parte din populatiei a ramas in Turcia. O parte a mers la Iran, alta in Siria si Irak. In Iran, in anii 1939-1940 s-a creat un stat kurd, Republica Mahabat, care a durat 9 luni. Dupa 8 luni, cand Hitler a atacat Polonia, statul a fost absorbit de Iran. Acum cred ca in UE sunt intre 3 si 5 milioane de kurzi.

Cei mai multi kurzi sunt in Germania si Anglia, Franta, Belgia. Cel putin 1.800.000 de kurzi din Turcia au primit azil politic in Germania, dupa 1983. Kurzi exista si in Armenia, si in Kazahstan, si in Siberia, in Egipt, in Israel.

Dar in principalele tari unde sunt Kurdistanele?

DK: In Irak, sunt in jur de 5 milioane de kurzi. In Turcia peste 20 de milioane. In Iran, intre 8 si 13 milioane. In Siria, intre un milion si doua milioane.

Presedintele Kurdistanului irakian, Mustafa Barzani, vrea sa organizeze un referendum pentru independenta. Mai exista Irakul, la momentul actual?

DK: Irakul e ca o casatorie nereusita intre un barbat si o femeie care au stat impreuna din cauza parintilor. Kurzii sunt femeia, arabii sunt barbatul. Fata vrea divort, mama si tata zic ca nu e frumos si ca ‘ce zice lumea de noi!’, ‘ca baiatul e bun’. Ani de zile am trait intr-un stat stalinist, al lui Saddam Hussein. In 1991, la primul razboi, kurzii au obtinut autonomie.

Dupa aia a cazut regimul si a venit un sistem democrat, exact ca in Iugoslavia. In statele astea care s-au facut prin forta, cand vine democratia, fiecare isi vede de treaba lui. Acum, a aparut alta problema: intre arabi, intre siiti si suniti. In Irak, toti suntem asezati pe vertical. Kurzii sus, sunitii la mijloc si jos siitii.

Siitii sunt cea mai mare parte a populatiei, 60%. Cand au primit conducerea si puterea au zis “gata!”. Ani de zile au fost sub controlul sunitilor, acum nu au mai vrut ei sa tina cont de suniti. Ce se intampla acum e un razboi de impartire: fiecare isi vede de treaba, nu mai are rost sa stam impreuna.

Credeti ca sunitii, care sunt la mijloc, vor incerca sa intre peste kurzi sau peste teritoriile siite?

DK: Acum, in Irak isi cuceresc doar teritoriile sunite. Nu vor intra in Najaf, sau Kerbala, in zonele sfinte ale siitilor. In Bagdad insa e problema, pentru ca acolo jumatate sunt siiti, jumatate sunt suniti. Populatia e dispusa amestecat. Daca sunitii vor ajunge in Bagdad, va fi sangele pana la genunchi.

Dar vor incerca sa smulga teritorii de la voi?

DK: La ora actuala sunt ocupati cu siitii. Cand vor termina cu ei o sa avem problema cu ei, pe teritorii. Sunt niste zone in care kurzii zic ca “e al meu” si arabii zic ca “e al meu”. In Kirkuk, oras kurd, Saddam a adus arabi din sudul Irakului ca sa schimbe procentele etnice. In orasul asta, de unde provin eu, sunt 5% din rezervele mondiale de petrol.

Acum, sunt 62% kurzi in oras. Stramutarea pe care a facut-o Saddam in Kirkuk a fost in scopul ca in viitor, candva, acest oras plin de petrol sa nu faca parte din Kurdistan. Pe vremea lui, fiecare familie araba a primit 33.000 de dolari si locuri de munca ca sa se mute in Kirkuk.

Dupa ce a cazut regimul, conform articolului 140 din actuala Constitutie a Irakului, arabii care au venit primesc aproape 20.000 de dolari ca sa se mute inapoi de unde au venit, in sud.

Si s-au mutat?

DK: O, da, 25.000 de familii au plecat. Daca consideram o familie medie de 5 persoane, va dati seama cate persoane s-au intors inapoi?

Dar daca arabii nu mai vor sa se intoarca?

DK: Nu, e obligatie.

Dar si-au facut familii, s-au imprietenit…

DK: Arabii de acolo au aceeasi idee: nu noi am venit, au venit parintii nostri, noi ne-am nascut aici, in Kirkuk.

Cum rezolvati aceasta situatie?

DK: Unu: e obligatie si doi, oamenii primesc bani. Ii convingem cu banii. La noi arabii sunt slabi in fata banilor. Cand vad teancul de bani… Cum a venit tatal lui dupa bani la Kirkuk, si fiul lui acuma, pe aceiasi bani, se intoarce inapoi. In al treilea rand, se va face referendum.

In Mosul e la fel?

DK: Sa fim cinstiti, Mosul e un oras arab. Kurzii sunt aproape 35%. 65% sunt arabi suniti. Mosul nu are petrol mult.

Dar nu s-a instalat ISIL in Mosul?

DK: Parerea mea e ca nu vom putea face referendumul in Mosul, momentan. Armata ISIL a cucerit tot orasul. In schimb langa oras, toate oraselele sunt cucerite de kurzi. Cum ar veni, kurzii stau la Afumati, si ISIL in Bucuresti. Cand au aparut cei de la ISIL, armata lui Maliki s-a retras. Imediat a venit armata kurda.

Referendumul trebuia facut in 2007, dar Maliki l-a tot amanat. Acum, toate motivele pentru care el amana au disparut. Irakul nu mai e cel care era acum o luna. Irakul s-a asezat vertical. Noi o sa facem referendumul pentru transferarea Kirkukului de sub autoritatea federala. Si, apoi o sa facem din nou un referendum sa vedem daca mai ramanem in Irak. Eu zic ca 99,9% cerem independenta, iar in Kirkuk 88% or sa fie pro integrare in Kurdistan.

Ce se intampla in celelalte Kurdistane in acest timp?

HKi: Ce a facut Saddam in Irak a facut si Turcia, de prin 1922. Pe teritoriul kurd au fost aduse alte populatii, albanezi, bosnieci, bulgari, macedoneni, georgieni. Iar kurzii au fost imprastiati in orasele turcesti din vest.

Cum se intampla asta? Vine un ordin si de azi toti oamenii pleaca?

In 1938, de exemplu, in provincia Dersim, a fost un genocid comis de Ataturk, au fost omorati peste 90.000 de kurzi. Cel putin 40.000 de familii au fost obligate sa plece, sa se imprastie in alte 50 de orase din Turcia. Una dintre aceste familii e familia mea, bunicul meu a trecut prin chestia asta. Asta s-a intamplat si in Siria, unde tatal lui Bashar al Assad a mutat multi kurzi din zona lor si intre orasele kurde a pus insule arabesti.

Inteleg ca si in Istanbul sunt multi kurzi.

DK: Ziua in Istanbul sunt peste 20 de milioane de persoane. Dintre acestea, peste 5 milioane sunt kurzi. Istanbulul e cel mai mare oras al kurzilor.

Ii convine statului turc sa aiba un stat independent kurd in Irak, cand are 20 de milioane de kurzi pe teritoriul lui?

DK: Asta e cea mai importanta intrebare. Pana acum doi ani, daca statul turc auzea de un stat kurd in sudul teritoriului sau, se enerva la maxim. Acuma, dupa razboiul din Siria, care e un razboi foarte bizar, foarte murdar – toata lumea si-a bagat mainile acolo: Arabia Saudita, Iranul, Turcia, Egipt, Kuweit, Kurdistanul irakian si americanii – Turcia considera ca un stat kurd in sud e mult mai bun decat un stat islamic radical sunit, care nu se stie ce va deveni in viitor.

De ce? Actuala conducere a Turciei nu are totusi vederi islamice?

DK: Erdogan nu e radical. Este liberal la maxim, actualii conducatori turci sunt musulmani liberali.

HK: Asa e, pana acum doi ani, liderii turci jigneau toata ziua conducerea Kurdistanului din Irak. Ziceau ca Mosul si Kirkuk sunt teritorii turcesti. Turcia are o idee nationalista, conceptul de “misaki milli”, si zice ca teritoriul kurzilor tine de mostenirea ei istorica, astfel incat revendica si Mosulul si Kirkukul.

Acum doi ani si-au schimbat strategia. Si-au dat seama ca au pierdut lupta cu independenta kurzilor si drepturile lor. Ei zic acum: lasam un Kurdistan mic, dar marea parte a kurzilor raman sub papucul nostru. Acum, cele mai mari firme din Turcia au intrat in Kurdistan. Economic, turcii conduc in Kurdistan.

Nu stiu cat investesc, dar iau profitul. Pe termen lung insa nu stiu daca vor accepta un stat kurd. Chiar si acest ISIL e creatia Turciei. Armamentul lor de la Turcia a venit.

DK: Acum, in Kurdistan a inceput sa se exploteze petrolul. Si s-a facut o conducta de petrol care duce in portul turcesc Iskederun. Ideea e ca statul turc la ora actuala crede ca poate avea un stat independent kurd langa el. Inima noastra o sa fie la mana turcilor, dar tot e bine. Avem si toate firmele americane, cum e Exxon in Kurdistan. Si British Petroleum. Si Prigoana de la voi a castigat serviciile de curatenie in Erbil.

Ce sentimente au kurzii, cei 20 de milioane de kurzi din Turcia, cand vad ca apare un stat al lor? Simt si ei pofta?

KH: De luna asta, toti kurzii au un vis: Kurdistanul independent si unit si democrat si sa fie inconjurat de pace. Dar Orientul Mijlociu e o zona atat de periculoasa, in aceasta zona nu a fost niciodata pace. Kurzii niciodata nu au fost peste altii, ei mereu s-au aparat si cand a venit Alexandru cel Mare, si cand au venit romanii, si cand au venit otomanii.

Datorita experientei cu Republica Mahabad, care a fost o creatie sovietica in Iran, trebuie ca si kurzii sa aiba ei incredere, nu sa depinda de altii. Si nici nu vrem ca sa existe o politica “de bucata noastra”, adica sa nu ne mai intereseze ce fac kurzii din alte parti. Sunt foarte bucuros ca acolo sa fie un stat cat de cat organizat, fata de restul.

DK: Pentru toate conflictele astea care se intampla, numai Franta si Marea Britanie sunt de vina. In 1920, in Tratatul de la Sevres, au stat francezii si britanicii, au chemat otomanii, arabii si persanii si au hotarat cum sa imparta zona. Au fost chemati si kurzii, dar doar ca observatori. Au stat la masa, dar fara sa aiba voie sa intervina.

In Europa nationalismul a aparut dupa 1848. Pana atunci, populatiile nu prea stiau ce inseamna poporul. Probabil si in Orient s-a intamplat asta, dar mai tarziu. Nu ati prins momentul.

DK: Da. Conducatorii kurzi nu erau atunci pregatiti politic sa ceara dreptul lor. Am avut si noi o vina. Nu am avut un conducator solid care sa bata in masa si sa zica “vreau dreptul meu”. De exemplu: Saladin (cel care i-a invins definitiv pe cruciati, kurd de origine – n.red.), cel mai mare conducator. Cel mai prost conducator pentru kurzi si cel mai destept in acelasi timp.

Toti comandantii lui de armata erau kurzi. Putea sa ceara drepturi pentru kurzi. El nu, a luptat pentru Islam, pentru religia musulmana, cea mai mare greseala. In prezent platim pentru greselile lui.

A salvat Islamul.

HK: Dar i-a nenorocit pe kurzi.

Ce se intampla in Siria? Kurzii se autoguverneaza?

Da, asta a fost politica lui Assad, dupa ce a inceput razboiul. Kurzii controleaza granita, Assad a retras toata armata si administratia. Totul a ramas sub controlul PYD, partidul kurd.

Acum exista doua Kurdistane libere?

DK: Da.

HK: Cea mai mare parte a kurzilor si teritoriul cel mai mare e in Turcia. Cum sudul irakian e bogat in petrol, asa de bogat in apa e Kurdistanul turc. Apa care hraneste si Siria si Irakul. Nu stiu daca e belea sau bogatie. Statele care nu au nici petrol, nici apa stau linistite. Noi avem belea.

Un politician mare israelian a zis acum cativa ani ca in Kurdistan o sa fie pace cand se termina apa si petrolul.

Energia salbatica a crestinismului s-a dus demult. Islamul insa e o religie tanara si e ca o fiara, restul lumii e cam speriata de Islam. Cum se prezinta kurzii din punct de vedere al credintei, in acest moment tulbure?

DK: Acum 2.700 de ani, in zona exista religia lui Zoroastru, o religie ariana.

Un cult al focului?

DK: Exact.

HK: Mai degraba al soarelui.

DK: Pana a venit profetul Mohamed. Ne-au cucerit, au schimbat religia cu forta, ne-au facut musulmani si cu asta basta. Kurzii din Irak, Siria, Turcia sunt musulmani suniti. Dar suntem musulmani liberali, nu musulmani radicali. Un musulman liberal nu foloseste religia in scop personal.

Sunt bucuros ca sunt musulman, dar in acelasi timp nu-mi convin multe lucruri care se intampla cu musulmanii la ora actuala. Ce se intampla in Siria, sau 11 septembrie, sau site-urile astea care arata cum se omoara oamenii, asta e folosire de religie.

De exemplu, Erdogan, premierul Turciei, e un musulman liberal. Dar uitati-va la un arab sunit din Siria, sau din Irak, sa vedeti cat e de al dracului, cat e de radical. Niciodata kurzii nu au folosit religia in acest scop. Kurzii sunt liberali.

E populara si printre kurzi ideea jihadului?

DK: Nu. Absolut deloc. Niciodata.

HK: Or fi si printre kurzi. Poate sub 1%. In ISIL e si mana Turciei. Eu sunt de religie alevi. Multi cred ca denumirea alevi vine de la Ali, varul lui Mahomed, dar radacinile credintei alevi vin tot din zoroastrism. Credem in soare, nu tinem Coranul, credem inca in natura. Pentru noi, cel mai important lucru e sa fie sufletul in pace.

Cati dintre cei 20 de milioane de kurzi din Turcia sunt alevi?

HK: Cred ca in jur de 8 milioane. Alevismul are in comun cu siismul anumite figuri, cum e cea a lui Ali, si a fiilor lui, urmasii Profetului, care au fost asasinati de suniti la Kerbala. Alevismul, la baza, nu prea are legatura cu religiile care au un Dumnezeu unic. E un fel de trai in pace cu natura.

http://www.ziare.com/international/irak/kurzii-din-romania-viseaza-la-independenta-suntem-42-de-milioane-interviu-1310191