About

   Finitul spre Infinit este istoria trecuta, prezenta si viitorul ascuns al meu si al Efraimului lor. Este un viitor ascuns noua pamantenilor, insa nu si Mesterului meu.

   Finitul spre Infinit, mai este si istoria unei umbre pe pamant (cu p mic ca intr-o zi va arde si-atunci e gunoi), istoria unei umbre care capata tot mai mult o forma, forma pentru care am fost nascut.

Prima clipita de ochi, in prima zi de vara, mi-a daruit zambetul mamei; apoi incet incet, am inteles ca ei ma conduc tot mai mult pe urmele Celui caruia mi-au destinat ei viata, undeva prin Oradea anilor ’73. Invatatura din biserica baptista a mamei si penticostala a tatei, au lucrat in mine cei sapte ani de-acasa; atribute lipsite multora in ziua de azi, un fel de respect, sau ceva mai adanc.

Prin anii lui 90, tot prin Oradea, insa de data asta iarna, am auzit ca se da Duh Sfant la biserica mama. Eu eram in randul feciorilor deacum, fanfaristii bisericii “de la piata” numita mai corect, Betel. Dornic ca si eu sa primesc darul, am ajuns intre ei. Doua saptamani de cantari si rugaciune, au fost insotite de o gelozie dupa cele sfinte. A fost gelozie intr-un fel, pentru ca cei mici primeau ceva de sus iar eu, cu “mult” mai mare nu primeam nimic. Aceasta s-a schimbat intr-una din acele zile, intr-o bucurie de nedescris, intrucat a curs si peste mine ceea ce am vazut si auzit toti cei adunati acolo. Darul Sfantului Duh s-a revarsat in acea iarna la peste 60 de tineri cu varste intre aprox 16 si 30 de ani. Fara o formula magica, fara bolborosiri repetate, fara puneri de maini si caderi la podea, darul vorbirii in alte limbi s-a manifestat peste noi. Desi nu aveam clase in teologie sau alte cursuri intr-u cele sfinte (ca cei mari au interzis cartile si citirea celor duhovnicesti in afara “programului”), revarsarea a fost reala, vadita si cu certitudine. Am urmat cu usurinta apa in vara lui ’91, pentru a marturisi in fata multor martori, cugetul curat faurit de Dumnezeu.

Tarziu am acceptat sa ma iau si eu de carte. Credeam ca totu-n viata e sa fii tare si cu masini, ceva tipic baietilor anilor ’91 (cand rablele vechi chiar de 20 de ani aduse din Austria, pufaiau smog (Californean) pe drumurile Orazii, lasand in urma, la mai distanta al nostru si francez patent, numit Dacia).
Istoria copilarie mele “una crancena in mintea mea”, inca ma mai mustra despre impotrivirile tatalui meu pe subiectul carte. Mereu ii reprosam d-sului ca nu-s bun cu istoria si litera, sa caute pe altul intre frati, ca mai avea doi; parca Dumnezeu ar avea nevoie de spuma lumii in a duce mesajul salvarii la cei pacatosi. Mereu obiectam, aratandu-i si cerandu-i sa-mi lase mie muzica in maini, “sa fac si eu ce stiu mai bine” (de la 6 ani m-au dat ai mei la Liceul de muzica, iar la biserica in gasca, ma simteam cel mai bine. Ceva cantari sfinte cu fanfara, iar in rest noi “golanii” peste tot. Aveam si ceva limite “bisericesti” asa ca sa nu suparam pe Domnul). Era cat pe ce sa ma scape, deoarece la 16 ani cantam si in taraf de muzica populara, deseori eram redati cu taraful la tv. Repetitiile si spectacolele erau in fiecare duminica, intre tigara si faima lumeasca, cola si fanta, bonuri lunare de butelii (ca la noi gazul era in butelii la ratie), bani pentru repetitiile prezente plus ceva mai bine la deplasarile in tara pentru concursuri. Nici azi nu stiu cum am fost smuls de-acolo, stiu insa numai de Cine si cu scop. Apoi in ultmii ani, insistentele tatalui meu s-au diminuat tot mai mult, vorbele lui insa i-mi rasunau mereu ca niste ecouri uitate care ma mai “bazaiau” cateodata. Acum insa eram peste ocean, undeva la 4800 de mile aer departare fat ade Oradea.

Intr-o zi, promisiunea tatalui meu, in urma descoperirii Dumnezeiesti cu privire la mine, se transmuta parca celei de langa mine; desi locuim la un Ocean distanta de, deacum batranul Miru. Asa se face ca m-am apucat si eu serios pe treaba, pe cand era si coasta-mi spre sfarsitul programului de 7 ani. Si uite-a asa, inca muncesc la carte. Dupa cum gusta acum la aproape 5 ani, sper sa n-o mai las vreodata, vorba romanului, “cartea aduce parte”. Nu stiu ce parte va aduce, poate mai mult o bataie de cap cu cei ce ocupa “pururea” jilturile bisericii. Pastorul Mudura a introdus in cultul Penticostal idea pensionarii obligatorii la varsta de 58 daca mai retin bine. Si bine zicea, batranul de-acum Mudura, aceste “hamuri” a-r trebui date in mainile celor cu forte noi, precum odinioara batranul Pavel lasa-ta lui Timotei stafeta. Ce sa faci, multi dintre acestia sant certati din facere cu cartea si folosul ei, si-atunci ei nu inteleg de ce e neccesar ca sa intre la “gara”. Acestia sant cei ce impiedica razele luminii spre a patrunde printer bancile scolii lui Dumnezeu.

I-mi devenise scump acest izvor de filosofie teologica, ascuns undeva prin grotele trecutului bisericii, incat vad ca numai putini o mai cauta. Durere nu produce filosofia, desi e uscata preum flex seed-ul, acel praf ce consumat dimineata combate colesterolul. De ce nu o cauta?, nu stiu, dar vezi, omul se complace cu de toate si cu cat mai multe. Unele sant cu rost, altele sant fara rost: o casa mica devine prea mica cand o vede pe-a vecinului sau prin ochii nevestei lui (tipic Eva),  s-apoi tot restul din aceasta gama a materialismului. Bietul om, ajunge pana la a nu mai avea mila de sarac si de aci, e doar un pas pana in a crede ca el i-si e siesi insusi dumnezeu, acesta cu d mic ca va arde.

Si de-as mai fi o data prunc la tata, m-as lupta cu toata puterea sa nu-i ies din vorba, mai ales cand e vorba de cele sfinte, cu toate ca odata nu l-am auzit glumid sau razand a paguba. Ce oameni sfinti si devotati Domnului au fost ei. Cu toate ca vin amandoi din familii de ortodocsi, ei au fost ceva mai tematori de Dumnezeu decat cei de astazi, inclusiv eu care bat testatura aceasta (auzi-ma si ai mila de mine Doamne!, dupa cum se tanguia si David).  Ei, Icuta si Miru, s-au botezati noaptea in raul Crisul Repede, pentru ca ziua le era interzis. Ei au fost primii din familile lor ce s-au vrut pocaiti. Aceasta decizie era interzisa in vremurile acelea. Parintii, mi-au fost un exemplu prin departarea lor fata de lume si poftele ei. Pana azi, ei nu intra in localuri unde se fumeaza si se consuma alcool, etc. etc. .

Fie binecuvantati toti parintii care s-au trudit in a-si indruma odraslele spre cunoasterea Domnului.

Un Daniel iubit, Efraim alintat,
Departe de casa, pe-un alt Ararat
Sant unul, ea-i una si smerge in dans
Spre cerul albastru, in trei, pas cu pas.

Ma gasesti la dmj6151 at yahoo punct com, iar daca e reclama, scoate-l pe j afara.

Va binecuvantez pe toti!, caci la aceasta am fost chemat

Doresti sa lasi un raspuns?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s